Verificare disponibilitate numar de inmatriculare preferential
In cazul in care doriti un numar de inmatriculare preferential, puteti merge la ghiseu cu o lista predefinita care sa cuprinda cateva variante, din care functionarul va va ajuta sa gasiti un numar disponibil (lucru care poate dura ceva timp si in acest fel nu veti face decat sa tineti ghiseul ocupat si sa pierdeti timpul pretios al d-voastra si al celorlalti care asteapta in urma d-voastra). In plus, se poate intampla sa constatati ca toate variantele de numar propuse de d-voastra nu sunt disponibile.
Nu ar fi mai bine sa stiti in avans daca un anumit numar de inmatriculare este disponibil?
Puteti verifica disponibilitatea unui numar de inmatriculare accesand siteul DRPCIV (Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule): va creati un cont, va autentificati, dupa care puteti sa faceti gratuit verificarea online a numarului de inmatriculare dorit accesand optiunea “Disponibilitate numar inmatriculare” afisata in meniul din stanga / jos al siteului. Numarul de inmatriculare dorit trebuie introdus fara spatii si linii: de exemplu, in loc de B – 233 – EAM, trebuie sa introduceti B233EAM. In cazul in care acesta este disponibil, se afiseaza pe ecran un raspuns de genul: numarul B233EAM este disponibil la data de 22.01.2014, ora 23:02. In caz contrar, vi se afiseaza un text din care reiese ca numarul cautat nu este disponibil. De asemenea, veti primi si un email pe adresa de email folosita la crearea contului, ce contine acelasi raspuns afisat si pe siteul DRPCIV.
Odata aflata disponibilitatea numarului de inmatriculare, acesta va putea fi obtinut in momentul inmatricularii masinii la Directia de Inmatriculari de care apartineti. Dupa verificarea dosarului de inmatriculare de catre functionarul de la ghiseu, veti fi intrebati daca doriti numar la rand sau preferential. Numar la rand inseamna ca lasati calculatorul sa distribuie urmatorul numar la rand din lista de numere de inmatriculare disponibile, iar numar preferential inseamna ca puteti alege d-voastra combinatia de cifre si de litere, dintre cele gasite disponibile. Diferenta dintre cei doi termeni o reprezinta pretul: numarul la rand costa 40 de lei, pe cand pentru cel preferential va trebui sa scoateti din buzunar 85 de lei. Veti plati numarul de inmatriculare la ghiseul la care depuneti dosarul.
Numerele de inmatriculare preferentiale nu mai pot fi rezervate (nu mai pot fi platite si inregistrate fara sa fie inscrise pe o masina inmatriculata). Drept urmare, efectuati verificarea de disponibilitate a numarului cat mai aproape de data la care depuneti dosarul de inmatriculare.
De asemenea, atunci cand verificati disponibilitatea numarului de inmatriculare trebuie sa luati in calcul ca anumite combinatii de litere sunt interzise de catre DRPCIV fara ca aceste numere sa fie neaparat alocate altor autovehicule (de exemplu, initiale ale diverselor institutii publice, initiale cu diverse conotatii neplacute, combinatii de litere care incep cu literele I sau O), in total existand nu mai putin de 1.528 de combinatii de litere care nu sunt permise.