Posts

Autenticitate RAR

Autenticitatea RAR nu mai este obligatorie la vanzarea unui vehicul

Conform noilor reglementari legale, cuprinse in Ordonanta de urgenta nr. 41/ 2016 privind stabilirea unor masuri de simplificare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, dovada certificarii autenticitatii unui vehicul de catre Registrul Auto Roman se face de catre solicitantii unei operatiuni de inmatriculare pentru un vehicul rutier utilizat, dobandit din alt stat. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.

Inainte de intrarea in vigoare a acestei Ordonante, art. 11, alineatul (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, obliga pe toti solicitantii unei operatiuni de inmatriculare sa faca dovada certificarii autenticitatii vehiculului de catre Registrul Auto Roman. Certificarea autenticitatii continea si atestarea faptului ca vehiculul nu figureaza in baza de date ca fiind furat.

Cu alte cuvinte, daca inainte de iulie 2016 erai obligat sa depui la dosarul de inmatriculare Certificatul de Autenticitate obtinut de la RAR, indiferent de situatia in care se afla vehiculul (singura exceptare era pentru masinile noi, achizitionate de la o reprezentanta auto din Romania), incepand cu luna iulie sunt obligati sa depuna la dosarul de inmatriculare certificatul de autenticitate doar cei care au achizitionat masina second-hand din afara tarii.

Asadar, pentru masinile second-hand, care sunt deja inmatriculate in Romania si pentru care se efectueaza un transfer de proprietate, Serviciul de Inmatriculari nu mai solicita, la dosarul de inmatriculare, certificatul de autenticitate de la RAR.

Norma Euro brief Germania

Norma EURO si norma D 2/3/4 din brieful unei masini din Germania

Atunci cand doriti sa cumparati un automobil din strainatate, atat norma de poluare Euro in care este incadrat acesta cat si emisiile CO2 sunt extrem de importante pentru a stabili valoarea taxelor ce vor trebui achitate la inmatricularea in Romania.

Pentru masinile inmatriculate in Germania, unul din documentele necesare este asa numitul “brief mic” al masinii (Zulassungsbescheinigung Teil I – Fahrzeugschein), echivalentul talonului din Romania. Norma de poluare inscrisa pe brieful masinii din Germania se refera strict la incadrarea fiscala a indicilor de poluare (necesara pentru calculul impozitelor in Germania) si NU reprezinta norma Euro luata in calcul la inmatricularea in Romania, in sensul ei tehnic de clasa a emisiilor.

In brief, puteti regasi norma de poluare germana la rubrica 14, in timp ce valoarea emisiilor CO2 se regaseste la rubrica V7:

Zulassungsbescheinigung 2009

Norma Euro 5 A;PI/CI”, emisii CO2: 199 gr/km.

In exemplul de mai sus, desi masina pare a fi incadrata in norma Euro 5, in realitate aceasta masina este incadrata de catre producator in norma Euro 4. Precizarea “Euro 5″ din brieful de mai sus se refera strict la satisfacerea fiscala a normelor de poluare Euro 5, in Germania.

Norma Euro VS norma germana “D”

Incepand cu anul 1996, statul german a elaborat o serie de norme de poluare pentru autoturisme (D2, D3, D4 etc), cu scopul stabilirii impozitului auto in functie de aceste norme. Aceste norme “D” au doar un efect fiscal, in Germania. Desi aceste norme “D” urmeaza indicatorii de poluare specifici normelor Euro, ele NU reprezinta echivalari stricte cu normele Euro (de ex, D4 nu inseamna neaparat Euro 4) si nu au nici o valoare oficiala, in afara Germaniei.

Odata cu introducerea normei Euro 5, brieful masinii din Germania contine in mod explicit o referinta la norma de poluare Euro, insa din nou aceasta nu reprezinta decat incadrarea fiscala a automobilului in Germania.

De exemplu, un Renault Megane Scenic fabricat in 1999 poate avea inscrisa norma D4, dar in realitate acesta este raportat de catre Renault ca fiind incadrat in norma Euro 2:
Zulassungsbescheinigung Teil I

La autentificarea / omologarea masinii in Romania, Registrul Auto Roman nu va tine cont nici de norma “D” nici de norma Euro inscrise in brieful masinii aduse din Germania, ci va identifica norma Euro in functie de datele furnizate de fiecare producator.

Pentru a afla cu precizie norma Euro aferenta unui automobil din Germania, aveti cateva variante mult mai sigure decat “echivalarea” intre normele inscrise in brief si clasa de poluare Euro:

  • folositi calculatorul de emisii CO2: acesta va va afisa si norma Euro corespunzatoare autovehiculului selectat, asa cum a fost ea raportata de catre producator;
  • consultati lista motoarelor Euro 3, disponibila pe siteul RAR, pentru a putea stabili daca masina dvs este incadrata in norma Euro 3 sau nu;
  • depuneti o cerere de consultanta la Registrul Auto Roman, prin care solicitati un raspuns oficial privind norma Euro a autovehiculului in cauza. Gasiti aici un model de cerere.

In cazul in care masina a suferit modificari post-productie in vederea incadrarii intr-o norma Euro superioara, puteti solicita RAR sa efectueze un test dinamic pentru calcularea emisiilor. Atentie insa: in cazul in care aceste modificari au fost efectuate cu ani in urma, este foarte posibil ca masina sa fie incadrata chiar si intr-o norma inferioara celei raportate de catre producator, deorece componentele importante pentru gradul de poluare (filtre, catalizator etc) isi pierd eficienta in timp.

inscrieri auto

Inscrieri auto in circulatie – informatii, reprezentare

Inscrieri auto in Bucuresti si Ilfov

De ce sa pierdeti timpul cu inscrierea autovehiculului d-voastra in circulatie? Fie ca ati achizitionat un automobil din Romania, fie ca ati mostenit un autovehicul sau ati cumparat unul din strainatate, compania noastra ofera consultanta gratuita si servicii complete de inmatriculare pentru autovehiculele ce urmeaza a fi inscrise in circulatie in Bucuresti sau Ilfov.

Va putem reprezenta pentru a inscrie autovehiculul d-voastra la toate institutiile necesare inmatricularii:

  • inscrierea la Directia Taxe si Impozite Locale de care apartineti;
  • verificarea, plata si inscrierea platii timbrului de mediu la Directia ANAF de care apartineti;
  • inscrierea autovehiculului in circulatie, la Directia Inmatriculari Auto;
  • optional, va putem insoti in vederea autentificarii / omologarii autovehiculului la Registrul Auto Roman.

Toate aceste proceduri de inscriere auto insumeaza cel putin 6-7 drumuri pentru inscrierea autovehiculului si plata diverselor taxe, plus multe formulare de completat!

Va putem scuti de toate acestea, pentru numai 300 de lei. Tel: 031-4322567

Cum procedam pentru a incepe inscrierea in circulatie?

Extrem de simplu: ne contactati, ne asiguram ca dispuneti de toate actele necesare inceperii inscrierii auto, apoi ne intalnim pentru a prelua documentele (in baza unui proces verbal) in vederea inceperii procesului de inmatriculare.

In cazul persoanelor fizice, vom avea nevoie de o procura notariala din partea d-voastra, pentru a va putea reprezenta in vederea inscrierii. In cazul persoanelor juridice avem nevoie doar de o delegatie din partea companiei d-voastra.

Toata procedura de inscriere auto dureaza aproximativ o saptamana, din momentul verificarii autovehiculului la Registrul Auto Roman. In toata aceasta perioada veti putea circula cu autovehiculul, cu exceptia unui interval de cateva ore in cazul in care trebuie sa schimbam numarul de inmatriculare curent.

La finalizarea inscrierii auto va inmanam toate documentele autovehiculului si chitantele pentru taxele platite in numele d-voastra.

Acte necesare inmatriculare auto

Actele necesare pentru inmatricularea unui autoturism (2014)

In cadrul acestui articol va prezentam setul de acte necesare pentru o inmatriculare auto, in 2014, in cazul in care ati cumparat un autoturism din Romania si doriti sa il inscrieti in circulatie. Practic acestea sunt toate actele necesare la toate institutiile implicate in procedura de inmatriculare, pentru a putea inmatricula definitiv o masina cumparata din Romania.

Facem precizarea ca, in cazul autoturismelor achizitionate din alte tari membre ale Uniunii Europene, dosarul de inmatriculare trebuie sa contina si alte documente.

Sumar acte necesare inmatriculare auto

Unde gasim formularele auto necesare?

Setul de acte pentru inmatricularea auto poate fi descarcat si printat de pe siteul nostru, din sectiunea Formulare Auto.

Actele necesare inmatricularii sunt urmatoarele:

  • Cererea solicitantului inmatricularii;
  • Fisa de inmatriculare vizata de radiere din partea Directiei Impozite si Taxe Locale (DITL) de care apartine vanzatorul si vizata de inscriere din partea DITL de care apartine cumparatorul;
  • RCA valabil 6 luni pe numele noului proprietar – original si copie;
  • Taxa de inmatriculare – 60 lei;
  • Taxa de talon – 37 lei;
  • Decizia + dovada de plata timbru de mediu sau adeverinta din care reiese nerestituirea taxei – original si copie;
  • Actul de dobandire (contractul de vanzare – cumparare, factura de achizitie etc);
  • Certificatul de autenticitate emis de Registrul Auto Roman (RAR) – original;
  • Cartea de identitate a noului proprietar – original si copie sau imputernicire + carte de identitate imputernicit sau CUI (pentru persoane juridice).

La acestea, se adauga actele necesare pentru inmatriculare, primite de la vanzator:

  • Cartea de identitate auto (CIV) – original si copie;
  • Certificatul fiscal din partea vanzatorului – original;
  • Certificatul de inmatriculare a masinii (talonul) – original, pe care fostul proprietar a inscris transmiterea dreptului de proprietate;
  • Placutele cu numerele vechi de inmatriculare, dupa caz.

In cazul in care vanzatorului autoturismului ii lipsesc unele din documentele originale ale masinii (si deci nu dispuneti de toate actele necesare inmatricularii), ii puteti cere acestuia sa obtina duplicate ale acestor acte, de la institutiile competente.

De asemenea, puteti consulta acest ghid practic privind etapele de inmatriculare pentru a afla ordinea exacta in care trebuie parcursa intreaga procedura de inmatriculare.

Scapati de birocratie si de drumuri interminabile apeland la serviciile noastre de inmatriculari si proceduri conexe!

Tel: 031-4322567, 0743-290310

Valoarea CO2 in cartea masinii

Valoarea CO2 nu este trecuta in cartea masinii? Iata ce puteti face!

Incepand cu 2008, Registrul Auto Roman are obligatia de a inscrie valoarea emisiilor CO2 in cartea masinii, odata cu verificarea masinii in vederea inmatricularii, cu exceptia masinilor cu norma de poluare EURO 2 sau mai jos – pentru aceste masini, valoarea CO2 nu este luata in calcul pentru stabilirea valorii timbrului de mediu si nu este inscrisa in cartea masinii. Aceasta mentiune a emisiilor CO2, masurate in gram / km, se face in Cartea de Identitate a Vehiculului (cartea masinii), la rubrica “Modificari ce nu afecteaza performantele si caracteristicele de folosinta ale vehicului”. Principalul scop al acestei inscrieri este acela de a facilita calculul corect al taxei de timbru de mediu, de catre ANAF.

In cazul in care masina (avand minim norma EURO 3) a fost inmatriculata inainte de 2008 sau nu a mai fost inmatriculata in Romania, Registrul Auto Roman va inscrie valoarea CO2 odata cu urmatoarea verificare de autenticitate (obligatorie in vederea inmatricularii in Romania). De asemenea, puteti face o programare la RAR doar cu scopul de a inscrie valoarea emisiilor CO2 in cartea masinii, fara sa fiti in situatia de a parcurge etapele unei inmatriculari.

Pentru masinile produse sau comercializate pentru piata europeana, emisiile CO2 nu sunt masurate de catre Registrul Auto Roman, ci sunt extrase dintr-o baza de date ce contine valorile certificate de catre producatori. Pentru masinile “exotice”, Registrul Auto Roman poate cere efectuarea unui test (costisitor) pentru masurarea acestor valori de CO2.

De pe alta parte, este foarte important sa cunoasteti aceasta valoare a emisiilor pentru a putea estima suma pe care ati avea-o de platit, in cadrul taxei de timbru de mediu, daca decideti sa achizitionati acea masina. In cazul in care valorile CO2 nu sunt trecute in carte, nu va puteti prezenta cu masina la RAR pentru a inscrie valoarea CO2 in cartea masinii pana nu deveniti proprietarul acesteia, dar pe de alta parte daca deveniti proprietarul acesteia este prea tarziu sa va razganditi (de exemplu daca taxa de timbru, calculata in baza valorii CO2 gasite de RAR, este mult prea mare). Ii puteti solicita proprietarului actual sa faca aceasta inscriere a valorii CO2 la Registrul Auto Roman, daca acesta este dispusa sa o faca.

Solutia este sa obtineti valoarea emisiilor CO2 folosind un Calculator de Emisii CO2. Astfel, alegand marca / modelul / motorizarea masinii dorite, puteti afla cu exactitate valoarea CO2 aferenta acesteia si puteti folosi un Calculator de Taxa de Timbru pentru a calcula timbrul de mediu ce ar trebui achitat in cazul in care achizitionati acea masina.

Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica

Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica – ce reprezinta?

Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica (CITP) a fost introdus incepand cu 1 ianuarie 2014. Acest certificat vine in completarea vizei ITP (inspectia tehnica periodica) si este emis automat, gratuit, odata cu finalizarea inspectiei tehnice.

Conducatorii auto sunt obligati prin lege sa detina acest certificat asupra lor, atunci cand circula cu autovehiculul respectiv in orice stat membru UE. Lipsa acestui certificat, in cazul unui control al Politiei, atrage sanctiuni. Pentru autovehiculele care au finalizat inspectia tehnica periodica inainte de 31 decembrie 2013, Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica nu este obligatoriu, acesta urmand a fi emis odata cu urmatoarea inspectie ITP (efectuata dupa 1 ianuarie 2014).

Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica este introdus cu scopul de a armoniza legislatia romaneasca cu cea a Uniunii Europene (Directiva 48 din 2010). Prin intermediul acestui certificat, autoritatile fiecarui stat membru UE pot verifica rapid atat autenticitatea si valabilitatea ultimei vize ITP cat si starea tehnica a autovehiculului, indiferent de statul UE in care este inmatriculat.

Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica nu inlocuieste viza ITP aplicata pe talonul masinii (certificatul de inmatriculare), ci vine in completarea acesteia.

Certificatul contine urmatoarele rubrici:

  • numarul de identificare al autovehiculului;
  • numarul de inmatriculare si simbolul statului membru UE in care este inmatriculat;
  • locul si data inspectiei tehnice;
  • indicatia contorului kilometric la data inspectiei tehnice (daca este disponibila);
  • clasa vehiculului (daca este disponibila);
  • defecte identificate in urma inspectiei tehnice;
  • evaluarea globala a autovehiculului;
  • data urmatoarei inspectii tehnice periodice
  • statia ITP la care a fost efectuata inspectia;
  • numarul / pozitia din baza nationala de date cu inspectii tehnice periodice.

Atentie: Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica trebuie inlocuit in cazul in care proprietarul schimba numerele de inmatriculare ale masinii sau in cazul in care a fost emis pentru un autovehicul ce nu era deja inmatriculat in Romania la data emiterii acestuia. Practic, daca achizitionati un autoturism din afara Romaniei, vi se va emite un astfel de certificat odata cu inspectia ITP necesara inmatricularii, apoi dupa ce inmatriculati autoturismul si obtineti numerele de inmatriculare trebuie sa schimbati acest certificat de inspectie tehnica astfel incat el sa includa si numarul de inmatriculare proaspat obtinut.

Modelul de Certificat Inspectie Tehnica Perioada poate fi vizualizat aici.