Programare RAR

Programarea la Registrul Auto Roman

In procesul anevoios care trebuie parcurs pentru a inmatricula o masina, prima etapa o reprezinta Registrul Auto Roman. Nu conteaza ca masina este noua, utilizata, se afla la prima inmatriculare in tara noastra sau doar i se schimba proprietarul. Primul drum trebuie sa-l faceti la RAR. Si nu oricum, ci cu o programare facuta in prealabil. Singura activitate solicitata RAR-ului care nu necesita programare este obtinerea duplicatului cartii de identitate a vehiculului.

Puteti face programare RAR online sau la numarul de telefon unic pentru toata tara 021.9672, de luni pana joi intre orele 08-18, iar in zilele de vineri intre 08-16. Pentru a putea face programarea trebuie sa detineti cateva informatii legate de datele tehnice ale masinii (serie sasiu, culoare, numar de inmatriculare, dupa caz) si datele personale ale persoanei care va prezenta masina la RAR.

Indiferent prin ce metoda obtineti numarul de programare, acesta se pastreaza pentru ca vi se va cere la intrarea in incinta Regiei. Dintre cele mai cerute proceduri, omologarea la inmatricularea pentru prima data in tara noastra costa 425 lei (daca masina are vechime de pana in 2004), inclusiv autenticitate si ITP, autenticitatea la schimbarea proprietarului costa 115 lei, iar obtinerea duplicatului de carte 95 lei.

Incercati pe cat posibil sa obtineti programarea in primele ore ale zilei, ulterior programul se aglomereaza si va trebui sa asteptati peste ora stabilita.