Vreau sa cumpar o masina adusa de un intermediar din alta tara, ce acte trebuie sa-i solicit acestuia?
Intrebare foarte des auzita, din pacate de multe ori ne este adresata prea tarziu, adica dupa ce masina a fost deja cumparata.
Pentru a putea finaliza toate procedurile de inmatriculare, asigurati-va ca primiti toate actele necesare inmatricularii masinii, inainte de a o cumpara.
Astfel, daca exista mai multi intermediari ai tranzactiei respective, solicitati toate documentele de dobandire, pentru fiecare intermediar. Spre exemplu, daca o masina a fost vanduta din Germania catre o persoana din Ungaria, apoi persoana din Ungaria a vandut-o unei persoane din Romania, care mai departe v-o vinde d-voastra, atunci va trebui sa prezentati la Serviciul Inmatriculari trei documente care sa ateste dobandirea, fie ca sunt contracte de vanzare-cumparare sau facturi fiscale.
Apoi asigurati-va ca masina detine actele din tara de provenienta, in original. De obicei sunt doua acte, ca si in Romania, un talon cu care masina circula si o carte de identitate sau de proprietate.
Foarte important este sa stiti cum a venit masina din tara de provenienta pana in tara noastra (pe roti sau pe platforma).
Daca masina a venit pe roti, inseamna ca a venit fara sa fi fost radiata din tara respectiva si atunci trebuie sa detina placutele cu numarul de inmatriculare trecut in acte sau a fost radiata si i-au fost atribuite niste numere provizorii, caz in care trebuie sa detina numerele respective si o autorizatie provizorie de circulatie; de asemenea pe actele masinii trebuie sa apara inscrisa data radierii.
In cazul in care masina a fost radiata din tara de provenienta, fara a i se atribui numere provizorii, inseamna ca a fost adusa in tara noastra pe platforma, caz in care trebuie sa vi se puna la dispozitie un document de transport (CMR). Daca intermediarul nu va poate pune la dispozitie nici placutele cu numarul de inmatriculare, nici foaia de transport, atunci solicitati-i o declaratie autentificata de un notar, in care sa explice cum a adus masina pana in tara noastra.
La fel de important este certificatul de atestare fiscala, pe care intermediarul, vanzatorul din Romania, este obligat sa vi-l puna la dispozitie. Insistati sa va demonstreze ca a inscris masina aceasta la Administratia Locala si ca si-a platit impozitul la zi pentru ea si pentru toate celelalte bunuri pe care le are declarate la stat.
Fara certificatul fiscal, in original, d-voastra nu veti putea inscrie masina la Taxe si Impozite Locale si deci nu veti putea inmatricula masina in circulatie.